Performanță

Premii pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava la Concursul național de educație rutieră și karting

Premii pentru elevii suceveni de la Palatul copiilor la Concursul național de educație rutieră și karting

Elevi de la Palatul Copiilor din Suceava au participat, în perioada 8-10 mai, pe pista de karting Skat Kart din Târgu Secuiesc, la una dintre etapele campionatului de karting școlar, mai exact Concursul național de educație rutieră și karting „Memorialul Codruț Morar și Jani Ferenc”, organizat de Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe.
Echipa suceveană a fost formată din șapte concurenți. Printre aceștia s-au numărat Andrei Dranca, Ștefan Dranca, Rareș Onciuleanu și Călin Honceriu, deja consacrați în concursurile de karting, dar și noile selecții în echipă, mezinii Vadim Gherdelesco și Eric Onesciuc (ambii în vârstă de 6 ani), care deși au avut emoții mari la prima competiție, au reușit la categoria lor, Bambini, să câștige locul II, respectiv IV, la viteză. Micuțul Samuil Toma, în vârstă de 5 ani, a participat în afara competiției, dar a promis că atunci când va împlini vârsta corespunzătoare cu siguranță va fi la start alături de colegii de echipă.
La toate cele trei probe de concurs, educație rutieră, îndemânare cu bicicleta în poligon și viteză pe circuit, concurenții PC Suceava au avut un comportament lăudabil, obținând diplome, medalii și cupe. La startul competiției s-au adunat 20 de echipaje, cu peste 200 de concurenți, elevi ai cercurilor de karting din cluburi și palate ale copiilor din țară. Directoarea Palatului Copiilor Suceava, Beatrice Choleva, coordonatoarea cercului de karting, a spus că „echipajul se pregătește pentru următoarea etapă, ce va avea loc în perioada 22- 24 mai, pe pista de karting din Bacău, unde se vor desfășura două competiții: Cupa Moldovei, concurs organizat de Palatul Copiilor Bacău, și Concursul regional de Viteză pe circuit, organizat de Palatul Copiilor Brăila”.

Premii pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava la Concursul național de educație rutieră și karting
Premii pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava la Concursul național de educație rutieră și karting
Premii pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava la Concursul național de educație rutieră și karting
Premii pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava la Concursul național de educație rutieră și karting
Premii pentru elevii suceveni de la Palatul copiilor la Concursul național de educație rutieră și karting
Premii pentru elevii suceveni de la Palatul copiilor la Concursul național de educație rutieră și karting

Recomandări

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii