Premierul Emil Boc, care a venit, duminică, în Piața Sfatului, din Brașov, unde a avut loc lansarea candidaților pentru alegerile europarlamentare, și-a cumpărat trei lozuri în plic de la o tarabă din centrul municipiului înainte de a urca pe scenă pentru a-și susține discursul electoral. În drum spre scena amenajată în Piața Sfatului, premierul a dat autografe cetățenilor și a decis să cumpere și câteva lozuri în plic, pentru a-i purta noroc.
„Dacă nu am apucat să joc la loto, măcar câteva lozuri să cumpăr”, a spus Boc, apoi a băgat cele trei lozuri cumpărate în buzunar, fără a le răzui să vadă dacă acestea sunt sau nu câștigătoare.
După aproximativ o oră în care organizatorii din cadrul PDL au prezentat în Piața Sfatului un program de muzică populară și au împărțit baloane și șepci portocalii, reprezentanții PDL au urcat pe scenă pentru discursurile electorale. Pe lângă candidații pentru europarlamentare – Theodor Stolojan, Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Dragoș David, Rodica Andronescu – la Brașov au venit și ministrul Turismului, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, președintele Camerei Deputaților Roberta Anastase și deputatul Raluca Turcanu.
După discursurile electorale, care au durat în jur de 45 de minute și au fost ascultate de aproximativ 2.000 de oameni aflați în Piața Sfatului, politicienii au plecat din zonă.