Dorință

Prefectul Onofrei vrea mai multă liniște în centrul municipiului Suceava

Prefectul județului, Orest Onofrei, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că va solicita organelor de poliție din Suceava luarea unor măsuri împotriva celor care tulbură ordinea publică în zona parcului central al municipiului. Onofrei a sesizat faptul că străzile din apropierea Prefecturii Suceava sunt invadate, în fiecare seară, de numeroase autoturisme și persoane care tulbură liniștea publică. „Voi avea o discuție cu cei de la ordine publică pentru a lua măsuri, astfel încât aceste situații să nu se mai întâmple”, a spus Onofrei. Reacția prefectului vine ca urmare a faptului că în fiecare zi, zona centrală a municipiului Suceava se transformă în locul de întâlnire al mai multor conducători de autoturisme și de motociclete care tulbură liniștea publică în zonă. Cele mai mari probleme au fost sesizate însă în zilele de sâmbătă și duminică, când muzica din difuzoarele autoturismelor transformă centrul municipiului într-o discotecă generală. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, a precizat că ori de câte ori s-au semnalat astfel de cazuri, de tulburare a ordinii și liniștii publice, patrule de poliție din zona centrală a Sucevei s-au prezentat la fața locului și au luat măsurile ce s-au impus.

Recomandări

Primarul din Siret, Adrian Popoiu, a semnat un contract de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea centrului orașului

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Fără cabluri aeriene în centrul Sucevei. Consiliul Local impune reguli ferme pentru rețelele de comunicații

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile