Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, în cadrul unei dezbateri pe tema modificărilor codurilor juridice, că noul Cod penal nu legalizează prostituția, fapt care ar presupune o nouă lege, ci reprimarea acestui fenomen, prin atacarea proxenetismului și a traficului de persoane. „S-a vorbit de prostituție și de faptul că prin acest Cod Penal se legalizează prostituția. Inexact. Legalizarea prostituției presupune o lege care să organizeze această activitate. Nu este cazul. Noi ne-am propus să reprimăm fenomenul prostituției prin politici penale moderne, adică atacând proxenetismul, atacând traficul de persoane. Acolo este problema”, a afirmat Predoiu.
Ministrul Justiției a subliniat faptul că prostituția este sancționată și în prezent prin contravenție, dar a explicat că, așa cum de multe ori se întâmplă în practică, persoanele care practică prostituția nu se opresc în urma sancționării.
„Prin urmare, trebuie să avem în vedere că aceste Coduri pot induce o serie de elemente cu caracter de noutate care pot părea neobișnuite pentru practica noastră penală. Asta arată o dată în plus faptul că suntem atât de mult rămași în urmă și arată că suntem și inconsecvenți. Ne plângem pe de o parte că avem un Cod penal comunist, rigid, care nu are în vedere flexibilitatea și dinamismul societății contemporane, iar pe de altă parte ne temem de coborârea limitelor maxime de pedeapsă uitând că, de fapt, instanțele se orientează către mijlocul acestor intervale de pedeapsă sau către pragul minim”, a mai arătat Predoiu.
Profesorul de drept Valerian Cioclei a explicat că cercetările științifice arată că probabilitatea de 5% de a efectua doi ani de închisoare sperie mai puțin decât probabilitatea de 10% de a face închisoare un an. El a mai explicat că vechea prevedere legată de prostituție era „ipocrită”, pentru că sancționa doar persoana care-și oferea serviciile în schimbul banilor, nu și clienții.
Cioclei a mai explicat că prin sancționarea administrativă, nu penală, a persoanelor care practică prostituția se încearcă oferirea unui sprijin eventualelor victime care, dacă ar fi catalogate drept infractoare, nu ar avea curaj să ceară ajutor.
Concluzia dezbaterii pe această temă a fost că măsurile referitoare la prostituție nu interzic societății sau bisericii să aibă un punct de vedere referitor la aceste aspecte și să le sancționeze din punct de vedere moral.
Noile reglementări ale codurilor juridice, legate de prostituție, avort, drepturile civile ale persoanei și incest au fost dezbătute, vineri, la Ministerul Justiției, în cadrul unei dezbateri pe tema noilor acte normative.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a răspuns unor serii de probleme referitoare la modificările apărute în ultima perioadă.
Predoiu a arătat că societatea românească și sistemul judiciar nu sunt pregătite pentru aceste reglementări, „dar vom fi obligați să ne pregătim”.
Ministrul a comparat evoluția favorabilă a societății ca urmare a adoptării noilor coduri juridice cu cea a evoluției economice în urma construirii unei autostrăzi.
Cătălin Predoiu a subliniat că „aceleași critici, temeri, tulburări au avut loc și în 1965”, și că „orice naștere face puțin deranj”.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că a sesizat o serie de critici la adresa ministerului pe care îl conduce pe tema proiectelor de coduri, calificându-le drept nefondate și anunțând că ele nu vor rămâne fără un răspuns din partea instituției.
Proiectul privind Codul civil a fost aprobat, miercuri, de Guvern, după ce săptămâna trecută au fost avizate de către Executiv Codul penal, Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă.
Documentele sunt transmise Parlamentului, iar Guvernul intenționează să își asume răspunderea în luna mai pentru aprobarea acestora.