Porumboiu despre jucătorii săi: „rușini de fotbaliști” și „mămăligi”



Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, s-a declarat dezamăgit de evoluția echipei sale din meciul cu Ceahlăul, scor 0-1, și a anunțat că după încheierea sezonului va reface lotul, aproape toți jucătorii, pe care-i numește „rușini de fotbaliști” și „mămăligi”, fiind transerabili.
Porumboiu a menționat că la FC Vaslui evoluează „rușini de fotbaliști”, care au format „o parodie de echipă”, la meciul disputat, miercuri, pe teren propriu, cu Ceahlăul Piatra Neamț, în etapa a XXVIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am intrat în cabină după meci și le-am «mulțumit». Nu au nicio scuză, astăzi a fost o rușine de fotbal jucat de niște rușini de fotbaliști. Lucrurile sunt foarte clare: absolut toți jucătorii, cu excepția a doi, trei, sunt transferabili din acest moment. Ne mai târâim cât mai putem până la sfârșitul campionatului, după care vom reface întreaga echipă. Ce s-a întâmplat astăzi este consecința a ceea ce s-a întâmplat anterior. S-au micșorat visele de echipă și de Cupa UEFA. A fost o parodie de echipă, deși s-a jucat pe o primă consistentă. Aseară le-am suplimentat bonusul pentru Cupa UEFA, iar prima de joc am triplat-o”, a spus Porumboiu.
Finanțatorul vasluian a precizat că îi este greu să explice ce se întâmplă la echipă și a subliniat că antrenorul Emil Săndoi nu poate fi învinovățit „deoarece a preluat o echipă obosită”. „Nu pot să spun decât că este scandalos și rușinos. Mulți dintre ei o să vedeți ce echipe o să prindă. Nu-i trimit nici măcar la echipa a II-a (n.r. – Sporting Vaslui, din Liga a IV-a) pentru că dacă fac acest lucru strică și echipa de acolo și nu putem atinge obiectivul de a promova în Liga a III-a. Astăzi a fost un fel de țurcă, care dă mingea mai sus la bătaie. Am pierdut din cauza unor mămăligi care cred că au inventat mersul pe jos. Am făcut apel și la jucătorii tineri, dar degeaba. Este bine să uităm această panaramă de joc. Cred că au înnebunit de prea mult bine. Așa penibili ca astăzi nu au fost de când avem echipă în Liga I”, a spus Porumboiu.
Adrian Porumboiu nu a dorit să comenteze arbitrajul, deși la finalul partidei i-a reproșat centralului Sorin Corpodean prestația din timpul jocului. „Sorine, du-te și raportează lui Ștefan misiune îndeplinită”, i-a strigat Porumboiu lui Corpodean, din tribuna oficială.