Premierul Victor Ponta afirmă că este „invidios” pe Titus Corlățean, pentru că acesta ocupă postul de ministru al Justiției, arătând că toată viața sa și-a dorit să ocupe și el acest portofoliu ministerial, lucru care însă nu se va întâmpla niciodată.
„Sunt invidios pe Titus, toată viața mi-am dorit să fiu ministru al Justiției și nu o să fiu niciodată. Asta e viața”, a spus Ponta, aflat la Ministerul Justiției pentru o întâlnire pe tema Strategiei Naționale Anticorupție.
Actualul premier și-a dorit ca în Guvernul PDL-PSD, condus de Emil Boc din 2009, să ocupe un post de ministru al Justiției, dar pe această funcție a fost menținut Cătălin Predoiu, iar Ponta a primit postul de ministru pentru Relația cu Parlamentul.
Ponta: Sunt invidios pe Corlățean, toată viața mi-am dorit să fiu ministru al Justiției
