Majorarea accizelor a fost convenită anterior de Guvern cu FMI și Comisia Europeană, conform unui calendar, a declarat premierul Ponta, acuzând că informații pe această temă sunt divulgate de „oameni din ministere care au rămas credincioși fostei puteri” și „care bagă strâmbe prin presă” .
„Nu este mărită nicio taxă altceva decât ce este negociat cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană de foarte mult timp. Cum a fost și cu 5% la energie, era negociat de un an. În ministere, și pe la Finanțe, au rămas și oameni încă credincioși fostei puteri care bagă strâmbe prin presă și, după aceea, noi tot dăm explicații”, a spus Ponta.
Datele privind evoluția accizelor în perioada următoare sunt însă prezentate public chiar pe site-ul Ministerului Finanțelor, în noua strategie fiscal-bugetară, iar acuzațiile la adresa „oamenilor din ministere încă credincioși fostei puteri” sunt lansate la foarte puțin timp după ce premierul vorbea de transparența deciziilor Executivului și invoca un nou mod de guvernare.
Ponta a reluat tema transparenței și după instalarea la Palatul Victoria, arătând că Executivul României va folosi tehnologia IT pentru a face guvernarea mai transparentă.
„Mi-aș dori să folosim în perioada următoare toate noile tehnologii pentru a face guvernarea mai transparentă. Acum, poate chiar mai repede decât credeam când eram în opoziție, îmi revine sarcina să arăt că poate exista un seriviciu public mai transparent și tehnologia IT îmi permite să fac acest lucru concret”, a spus Ponta în urmă cu două săptămâni.
Strategia fiscal-bugetară 2013-2015 publicată miercuri, 30 mai, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice prezintă viitoarele creșteri de accize atât la motorină, cât și la țigarete.
De-a lungul timpului, diferite guverne au modificat, renegociat sau amânat calendare de ajustare a accizelor, chiar dacă acestea erau negociate deja cu Comisia Europeană. În același timp, ajustarea prețurilor administrate figurează nelipsit din rapoartele trimestriale asupra inflației publicate de Banca Națională a României printre riscurile privind ratarea țintei de inflație.
Mai mult, Guvernul Ponta s-a angajat prin scrisoarea de intenție trimisă la FMI și CE că: „Vom transmite până la mijlocul lunii iunie 2012 un plan de ajustare a cotelor de accize ce va viza menținerea valorii reale și ne vom coordona acțiunile cu măsurile de îmbunătățire a colectării, mai ales în scopul diminuării evaziunii cu accizele la alcool”.
Conform calendarului prezentat în Strategia Fiscal-Bugetară 2013-2015, nivelul accizelor pentru motorină va crește la 1 ianuarie 2013 de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.
Acciza totală la țigarete va crește în iulie 2013 de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 țigarete și va ajunge la 86,96 euro/1.000 țigarete în iulie 2015.
Cea mai apropiată majorare de accize la țigarete va fi aplicată în luna iulie a acestui an, de la 76,6 euro la 79,19 euro/1.000 țigarete.
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, prețul la tutun și țigări a crescut anul trecut cu 6,5%.
În privința benzinei, un studiu Bloomberg pentru 55 de țări relevă că România se numără printre statele cu cel mai ridicat cost din lume, calculat în funcție de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al șaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic.
Fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu anunța, la finele anului trecut, că România trebuie să ajungă în 2013 la nivelul minim din Uniunea Europeană în privința accizelor la motorină.