Victor Ponta i-a răspuns, luni, lui Klaus Iohannis, care l-a acuzat că nu s-a consultat cu el înainte de a face declarațiile de la Sofia, premierul spunând că cineva trebuie să facă publică poziția României, în condițiile în care ”președintele nu face nimic” și tace la Bruxelles ca ”surda în horă”, informează Mediafax.”Vreau să lămuresc populația României și pe cetățeanul Klaus care e situația cu refugiații. Există, în acest moment, o tendință pe plan european începută întâi de Ungaria, dar care poate continua și în cazul Sloveniei, Croației, Austriei, Germaniei de a-și închide granițele și, atunci, datoria mea față de cetățenii României, că de-asta sunt prim-ministru, am o datorie față de cetățeni, am mers să discut cu principalii noștri parteneri, pe plan regional, și anume Bulgaria și Serbia, ca să avem o acțiune și o coordonare pe ceea ce este totuși cea mai mare provocare în acest moment”, a spus Ponta, la sediul PSD, înainte de ședința BPN.



