Rădăuți

Pompierii și polițiștii au făcut o demonstrație în fața elevilor de la Școala „Bogdan Vodă”

În a doua zi a programului ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”, elevii Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuți au avut posibilitatea să vadă de aproape autospecialele de intervenție, echipamentele și mijloacele folosite de pompieri, să afle despre misiunile la care aceștia participă și au asistat la demonstrații efectuate cu tehnica folosită pentru stingerea incendiilor și descarcerare, chiar în curtea școlii lor. Totodată, salvatorii i-au învățat pe copii cum să se comporte într-o situație de urgență până la sosirea echipamentelor de intervenție, măsurile în caz de incendiu, inundații, cutremur, sau la descoperirea de muniție neexplodată.
După demonstrația celor de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți, elevii de la Școala „Bogdan Vodă” au aflat de la lucrătorii de la Poliția Rădăuți aspecte ce țin de percepția riscului violențelor în mediul școlar, factorii care generează sau întrețin comportamentele violente, atitudinea cadrelor didactice față de manifestările violente și, nu în ultimul rând, implicarea poliției în prevenirea și combaterea violenței în școli. Polițiștii au discutat cu elevii problemele „găștilor de cartier”, ale violenței domestice, tipologia victimei și a infractorului, precum și sancțiunile prevăzute de lege pentru diferite infracțiuni.
Directorul unității de învățământ, profesorul Petru Nicuță, a subliniat că „în cadrul orelor de dirigenție/consiliere, cadrele didactice au organizat activități informative unde au fost explicate măsurile de prevenire, precum și modul de comportare în cadrul unor situații de urgență, au fost efectuate exerciții practice de evacuare și demonstrații de acordare a primului ajutor medical. Activitățile sunt deosebit de interesante pentru copii, dar și pentru adulți, pentru că «educăm pe cei adulți prin copii» și astfel vor ști mai multe despre situații de urgență, sperând mereu că orice informație furnizată poate însemna mai multe vieți salvate”.

Pompierii și polițiștii au făcut o demonstrație în fața elevilor de la Școala „Bogdan Vodă”
Pompierii și polițiștii au făcut o demonstrație în fața elevilor de la Școala „Bogdan Vodă”
Pompierii și polițiștii au făcut o demonstrație în fața elevilor de la Școala „Bogdan Vodă”
Pompierii și polițiștii au făcut o demonstrație în fața elevilor de la Școala „Bogdan Vodă”

Recomandări

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Un incendiu de la un burlan supraîncălzit a făcut pagube mari pe o proprietate cu două case și anexe, toate corp comun