Demersuri

Pompierii ar putea avea două noi puncte de lucru, la Dolhasca și Broșteni

Inspectoratul pentru Situații de Urență (ISU) Suceava ar putea avea în curând două noi puncte de lucru, în orașele Dolhasca și Broșteni. Cele două localități se află la distanțe destul de mari de subunitățile de pompieri din Fălticeni, respectiv Vatra Dornei, condiții în care deschiderea unor puncte de lucru ar reduce semnificativ timpii de răspuns la incendii, accidente sau alte situații de urgență.
Colonelul Dan Hoffman, inspectorul-șef al ISU Suceava, a declarat: „Din partea noastră există toată disponibilitatea pentru a asigura personal și mașini pentru puncte de lucru în aceste două localități. La Dolhasca există o puternică voință din partea autorității locale, iar în aceste condiții proiectul este aproape de finalizare. Totul este ca de la nivel local să se asigure un spațiu adecvat pentru mașini și personalul de serviciu”.
Colonelul a arătat că la punctele de lucru ar urma să existe ambulanță SMURD și autospecială de stins incendii și descarcerare.
Primarul orașului Dolhasca, Maria Cojocariu, a precizat că problemele legate de asigurarea unui spațiu sunt în curs de rezolvare.
„O să asigurăm un spațiu pentru zece persoane și gararea a două mașini, urmând a suporta și cheltuielile cu utilitățile. Vrem să rezolvăm cât mai repede toate detaliile pentru ca într-o lună, două, să avem punct de lucru ISU și la Dolhasca. Pompierii și personalul SMURD nu vor deservi numai Dolhasca, ci și orașul Liteni și comuna Udești”, a declarat Maria Cojocariu.
În privința orașului Broșteni, perspectiva deschiderii unui punct de lucru este deocamdată în faza de propunere.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan