Grav

Pompier în comă, după ce s-a izbit cu mașina în copac

Un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Județean Suceava, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac. Accidentul rutier s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la 30 de minute după miezul nopții, pe DN 29A, pe raza satului Șerbănești, comuna Zvorâștea. Din cercetările agenților de circulație rezultă că șoferul, Cristian Ciobanu, în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism VW Polo, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă apoasă, condiții în care a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat în coliziune cu un pom ornamental de pe marginea drumului.
Șoferul, aflat singur în mașină, a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, unde a fost internat în stare de comă, cu multiple leziuni grave. Ieri la prânz, Cristian Ciobanu continua să fie în aceeași stare, internat la secția Terapie Intensivă – Neurochirurgie.
Din cauza stării de sănătate, șoferul nu a putut fi verificat cu alcooltestul, la spital fiindu-i recoltate probe biologice, pentru a se stabili alcoolemia.
Angajatul ISU Suceava se afla la volanul mașinii personale în afara orelor de program.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan