Control

Polițiștii, verificați cu etilotestul la prima oră a dimineții

Acțiunea de control a fost dispusă la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române. Foto: www.romaniatv.net

Polițiștii rutieri au organizat, ieri dimineață, o acțiune de control care a vizat prevenirea evenimentelor rutiere în rândul cadrelor Ministerului Administrației și Internelor (MAI), 47 de polițiștii și trei jandarmi de la Suceava, Gura Humorului și Frasin fiind verificați cu aparatul etilotest. După trei ore de controale, în intervalul orar 7.00-10.00, toate rezultatele au indicat alcoolemie 0.
După cum a explicat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, controlul a fost unul de rutină și a vizat două aspecte. Pe de o parte au fost verificate documentele de circulație ale oamenilor legii și ale mașinilor cu care aceștia au venit la serviciu. Mai exact au fost verificate permisele de conducere, certificatele de înmatriculare, valabilitatea inspecților tehnice periodice și a asigurărilor. Au urmat apoi verificările cu aparatul etilotest, printre cei testați numărându-se inclusiv ofițeri de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate și Serviciul de Informație și Protecție Internă (SIPI).
Controalele s-au desfășurat la sediul IPJ Suceava de lângă Stadionul Areni, la Poliția orașului Gura Humorului și la Poliția orașului Frasin.
Acțiunea de control a fost dispusă la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române, după o serie de accidente în care au fost implicați polițiști aflați sub influența alcoolului.
Polițiști băuți la volan au fost în mijlocul unor scandaluri imense și în județul Suceava în ultimii ani. Cele mai cunoscute sunt cazurile foștilor șefi ai polițiilor din Fălticeni și Gura Humorului, Constantin Gagiu și Luigino Pînzariu. Ambii au primit condamnări cu suspendare. Condamnarea, chiar și cu suspendare, înseamnă automat demiterea din poliție.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei