Atenționare

Polițiștii au împărțit pliante pentru prevenirea tâlhăriilor, la Suceava Air Show

Polițiștii au împărțit pliante publicului prezent la Suceava Air Show
Polițiștii au împărțit pliante publicului prezent la Suceava Air Show

Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava au împărțit peste o mie de pliante pentru prevenirea tâlhăriilor publicului prezent la finele săptămânii trecute la mitingul Suceava Air Show 2013 de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea.
Campania a fost organizată în condițiile în care în ultima perioadă în municipiul Suceava s-au înregistrat numeroase tâlhării în stradă.
Recomandările preventive au vizat în special doamnele, cele care au căzut victime în astfel de fapte. Acestora li s-a explicat că deplasarea pe timp de seară, în locuri puțin circulate, cu lănțișoare de aur sau alte bunuri la vedere, le poate transforma ușor în victime.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că în cele două zile de miting aviatic, în zona aeroportului nu a fost sesizată nici o faptă de furt din autovehicule sau din genți și buzunare.
„Deși au participat peste 12.000 de cetățeni care au utilizat aproape 4.000 de autovehicule, nu s-a înregistrat nici un eveniment negativ”, a declarat inspectorul principal.

Recomandări

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte