Formare profesională

Polițiști locali, pregătiți în regim militarizat la Școala de Jandarmi Fălticeni

23 de polițiști locali sunt pregătiți la Școala de Jandarmi Fălticeni, până pe 13 decembrie
23 de polițiști locali sunt pregătiți la Școala de Jandarmi Fălticeni, până pe 13 decembrie

Un număr de 23 de polițiști locali din Suceava, Gura Humorului, Siret și Fălticeni au intrat într-un program de pregătire profesională în cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni. Cei 23 fac parte dintr-o primă serie de polițiști locali care se pregătesc în cadrul unor școli militare, așa cum cere un ordin al Ministerului Afacerilor Interne din 17 ianuarie 2013.
„În program au fost incluși polițiști locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere”, a explicat căpitanul Irina Airinei, purtător de cuvânt al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.
Programul de pregătire al polițiștilor locali a debutat la începutul acestei săptămâni și va continua până pe data de 13 decembrie 2013.
Printre altele, polițiștii locali vor învăța procedurile legale de intervenție în domeniul ordinii publice, tehnici și tactici de intervenție și acordare a primului ajutor și vor face pregătire cu privire la utilizarea armamentului din dotare.
Alte serii de polițiști locali urmează să intre în programul de pregătire în următoarea perioadă.

Recomandări

Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos