Demers

Poliția solicită o expertiză privind siguranța drumului în locul în care au murit patru oameni

Curba dinainte de zona unde s-au produs accidentele
Curba dinainte de zona unde s-au produs accidentele

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava a solicitat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) efectuarea urgentă a unei inspecții de siguranță rutieră, care să identifice elementele care au favorizat producerea unor accidente soldate cu patru morți exact în același loc, pe DN 17, la ieșirea din Suceava spre Gura Humorului, în dreptul intersecției cu drumul spre releul de la Mihoveni. În baza Legii nr. 265/2008 (republicată), privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, Compania de Drumuri are obligația de a solicita Autorității Rutiere Române – A.R.R. efectuarea unei inspecții de siguranță rutieră suplimentare, care să identifice factorii favorizați în producerea acestor accidente.
Reamintim că pe 21 martie a.c., un autoturism Dacia Logan, care circula dinspre Suceava, a fost scăpat de sub control în curba periculoasă la stânga din zona intersecției cu drumul spre releu, mașina ajungând în rigolă, prin dreapta, unde s-a zdrobit de capul de pod situat chiar la intersecția cu drumul comunal spre releu. În urma impactului au decedat ambii pasageri din partea dreaptă a mașinii, atât femeia de pe locul din față, cât și bărbatul de pe bancheta din spate. Alte două accidente mortale s-au petrecut în același loc, în aceleași condiții, în 2010 și 2011.
Curba periculoasă la stânga este semnalizată regulamentar, prin indicatoare, iar în principiu aceasta nu ar trebui să pună probleme deosebite. Doar că, după amenajarea de la „Zidul morții”, spre Gura Humorului, șoferii au în general tendința de a circula cu viteză ridicată, drumul permițând de altfel acest lucru. O altă problemă importantă, poate cea mai importantă, este legată de rigola din beton destul de adâncă și de capul de pod, aflat la finele curbei, de care s-au zdrobit mașinile implicate în aceste accidente. Dacă această zonă ar fi fost protejată, în mod cert consecințele accidentelor nu ar fi fost atât de grave. Totuși, un adevăr care nu trebuie omis este că viteza sau neatenția șoferilor au stat la baza accidentelor mortale din acest loc de pe DN 17, drum care oricum se află pe primul loc în județ la număr de accidente mortale.

Locul în care au murit in accidente patru oameni
Locul în care au murit in accidente patru oameni
Curba dinainte de zona unde s-au produs accidentele
Curba dinainte de zona unde s-au produs accidentele

Recomandări

„Strada nu e loc de joacă” – Lecții de siguranță rutieră în cadrul programului „Școala altfel”, la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate