Reorganizări

Poliția de Frontieră Rădăuți are un nou șef

Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți va avea un alt șef începând de mâine, 15 noiembrie. Conducerea instituției va fi asigurată cu titlu de interimat de comisarul șef Marcel Simion, care până acum a deținut funcția de adjunct al șefului Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți. Potrivit reorganizărilor aprobate la nivel central, Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți va coordona activitatea din județele Suceava și Botoșani și nu ca până acum, când avea în subordine inspectoratele din Suceava și Maramureș.
Ca element de noutate, în afara frontierei cu Ucraina, noua structură a Poliției de Frontieră va avea atribuții și pe granița cu Moldova, în zona județului Botoșani.
Comisarul șef Marcel Simion îl înlocuiește pe comisarul șef Ion Pop, care a fost numit director al nou înființatei Direcții a Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, care va coordona activitatea din județele Maramureș și Satu Mare.
Chestorul de poliție Nelu Pop, șeful Poliției de Frontieră din România, a explicat și care este raționamentul acestor reorganizări.
„Decizia a fost luată în contextul în care analizele de risc și studiile privind infracționalitatea, realizate atât la nivelul Inspectoratului General, cât și la nivelul Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți au relevat o creștere a fenomenului infracționalității transfrontaliere, la granița româno-ucraineană după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană”, a declarat șeful Poliției de Frontieră din România.

Recomandări

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava