Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat marți în plenul Camerei Deputaților depunerea de către liberali a moțiunii simple intitulate „Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă”. Deputatul PNL a precizat că moțiunea liberalilor este „o reacție la bâlbâielile doamnei Ecaterina Andronescu, la 2 luni și jumătate de când a fost numită ministru”.
Alina Gorghiu nu a precizat numărul de semnături ale deputaților PNL care susțin această moțiune simplă.
Conducerea Camerei urmează să stabilească data la care moțiunea simplă va fi dezbătută.
PNL a anunțat luni că această moțiune va fi depusă și că are semnăturile tuturor celor 65 de deputați liberali.
„Noi solicităm, de la revocarea unor ordine ale doamnei ministru referitoare la orele de istorie scoase din curricula obligatorie, la orele de educație fizică și sport sau limba străină scoasă din trunchiul comun, până la alte ordine care țin tot de sistemul de educație”, afirma, luni, Gorghiu.
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI) a apreciat, luni, că moțiunea simplă a deputaților PNL pe Educație este fără obiect, în condițiile în care structura planurilor cadru a fost stabilită de comun acord cu sindicatele, urmând a fi postată pe site-ul ministerului, în zilele următoare.
Referitor la problema orelor de educație fizică și sport, MECI preciza că s-a ajuns la un acord cu sindicatele referitor la acestea, urmând a fi incluse între trei și cinci ore de sport pe săptămână.
După primirea moțiunii simple președintele Camerei o comunică de îndată Guvernului și o aduce la cunoștință Camerei, după care dispune afișarea ei la sediul Camerei Deputaților. Președintele Camerei stabilește data dezbaterii moțiunii simple, care nu poate depăși 6 zile de la înregistrarea acesteia, înștiințând Guvernul în acest sens.
În cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni.