Modernizare

Ploile au încetinit lucrările în zona „pasarelei” din Șcheia

Lucrările de reabilitare a Drumului Național 17, în zona „pasarelei” din comuna Șcheia, încetinite de ploaie
Lucrările de reabilitare a Drumului Național 17, în zona „pasarelei” din comuna Șcheia, încetinite de ploaie

Ploile din ultimele zile au încetinit lucrările de reabilitare a Drumului Național 17, în zona „pasarelei” din comuna Șcheia. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că deși condițiile meteorologic au îngreunat realizarea lucrărilor de relocare a conductelor de apă potabilă și gaze naturale, este posibil ca investiția să fie finalizată la termenul stabilit, respectiv în maxim două săptămâni. Reamintim că traficul rutier din Suceava (zona Maraton) spre Șcheia a fost blocat, cu mai multe săptămâni în urmă, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a unei porțiuni din DN 17 care trece pe sub „pasarela” CFR din comuna limitrofă municipiului Suceava. Termenul inițial de finalizare a lucrărilor a fost prelungit după ce constructorul a descoperit că sub stratul de carosabil existau conducte de apă potabilă și gaze naturale care nu erau menționate în proiectul de execuție și care trebuiau mutate în altă locație.
În cursul zilei de ieri, președintele CJ Suceava a inspectat personal stadiul lucrărilor din zona „pasarelei” din Șcheia, precizând că sunt șanse ca acestea să fie finalizate în maxim două săptămâni.
„Lucrările au evoluat, s-a finalizat relocarea conductelor de apă potabilă, și mai rămâne să le mutăm pe cele pentru gaz metan. Oricum, pot să spun că se lucrează și ziua și noaptea, astfel încât lucrările să fie terminate în următoarele două săptămâni”, a declarat Flutur.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului