Investiție

Planetariul din Suceava intră în reparații capitale

Planetariul din municipiul Suceava, clădire care aparține Consiliului Județean, dar care a fost dată în folosință Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, va intra în reparații capitale. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu. Rădulescu a declarat că investiția, estimată la 718.000 de lei cu TVA inclus, va fi finanțată de la bugetul Consiliului Județean.
„Lucrările ar putea demara chiar în acest an. Oricum investiția trebuie să fie gata până anul viitor, întrucât Suceava ar putea să găzduiască Olimpiada Internațională de Astronomie, unde sunt așteptate să participe peste cinci sute de persoane din toată lumea”, a spus Rădulescu. Deliberativul județean va aproba în ședința de vineri, 19 iulie, documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reparații capitale la Planetariul Suceava”.
Vicepreședintele Consiliului Județean a arătat că în prezent Planetariul se află într-o stare avansată de degradare, clădirea necesitând lucrări interioare, lucrări la fațade, lucrări de asigurare a confortului termic prin dotarea cu instalație de aer condiționat, intervenții la terasă și cupolă.
Planetariul și Observatorul Astronomic din Suceava a fost inaugurat în 1982, fiind al treilea obiectiv de acest tip din România și cel mai mare din țară în ceea ce privește capacitatea sălii și diametrul cupolei.
Observatorul este alcătuit din: sală de proiecții (filme video și fond documentar), sală de expoziții de astronomie, cameră solară, bibliotecă care cuprinde cărți și periodice de specialitate. De-a lungul timpului Planetariul a găzduit nu doar activități propriu-zise din domeniul astronomiei, ci și acțiuni cultural-educative precum spectacole de planetariu, proiecții cu ajutorul celestatului, cercuri de astronomie, cu participarea unui număr însemnat de elevi, expuneri, simpozioane, mese rotunde, având ca subiect principal structura universului. De asemenea, spațiul funcționează și ca muzeu în cadrul Catedrei de Geografie a Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Recomandări

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare