Pieton în vârstă de 18 ani, accidentat mortal de un șofer beat care a fugit de la locul faptei



Agenții Postului de Poliție Fundu Moldovei au fost sesizați în noaptea de duminică spre luni despre faptul că pe DJ 175, în interiorul localității, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, iar autorul a părăsit locul faptei. Victima accidentului a fost găsită în șanțul din dreapta a DJ 175, având în vedere direcția de mers Câmpulung Moldovenesc spre Fundu Moldovei, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Persoana decedată a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 ani, localnic.În urma investigațiilor efectuate a fost identificat autoturismul implicat în accident, acesta fiind găsit în curtea unei societăți comerciale din Fundu Moldovei, la circa 100 m de locul producerii accidentului de circulație, prezentând avarii stânga față și lateral.Ulterior a fost identificat și autorul accidentului în persoana unui tânăr de 22 ani, localnic, care a circulat cu viteză pe sensul opus, lovind victima, care se deplasa în aceeași direcție de mers, pe banda din stânga. Șoferul nu a oprit la locul accidentului.Acesta a fost găsit la domiciliu său, dar a negat că ar fi condus autoturismul implicat în accident, spunând că autoturismul a fost condus de tatăl său. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând în cazul tânărului valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la tatăl său negativ.Cadavrul victimei a fost depus la morga Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc, urmând a se dispune efectuarea necropsiei.„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea auto cu alcoolemie”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare