Decizie

Philip Rozopol nu renunță la președinția PNL Suceava

Decizie: Philip Rozopol nu renunță la președinția PNL Suceava
Decizie: Philip Rozopol nu renunță la președinția PNL Suceava

Președintele interimar al PNL Suceava, Philip Rozopol, a declarat că nu va renunța la șefia organizației județene, deși rezultatele după alegerile europarlamentare au fost nesatisfăcătoare, liberalii obținând un procent de 10,99%. Rozopol a precizat că acest procent plasează organizația județeană PNL Suceava pe locul 38 din 47 de filiale. El a arătat că, dacă se iau în considerare numărul de voturi obținute de liberalii suceveni, peste 14.000, filiala PNL Suceava se clasează în prima jumătate a clasamentului național în cadrul organizațiilor acestui partid.
„Este un rezultat nesatisfăcător, cauzat și de o mobilizare defectuoasă din partea noastră, astfel încât nu am reușit să comunicăm corect mesajul nostru în teritoriu. Un alt motiv este și opacitatea cu care ne-a privit electoratul”, a spus Philip Rozopol.
El a arătat că, la începutul săptămânii viitoare, va avea loc, la București, o analiză a rezultatelor obținute de PNL în fiecare județ al țării. Rozopol a precizat că nu intenționează să demisioneze din funcția pe care o ocupă în prezent. Cu toate acestea, liderul interimar al PNL Suceava a precizat că dacă va fi demis de conducerea centrală a partidului nu intenționează să mai candideze pentru funcția de președinte la alegerile din cadrul organizației județene, care vor avea loc în data de 12 iulie 2009.
Philip Rozopol a acuzat și turismul electoral din județul Suceava, precizând că și acesta a contribuit la scorul slab obținut de PNL Suceava. El a arătat că, dacă în campaniile electorale de la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, se discuta despre dezvoltarea turismului religios, în momentul de față, singura formă de turism care s-a dezvoltat cu adevărat este turismul electoral.

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu