Compania petrolieră Petrom, controlată de grupul OMV din Austria, va reduce, începând de luni, ora 16:00, cu cinci bani pe litru prețul motorinei comercializate în stațiile proprii și va menține tariful la benzină. Astfel, un litru de Top Euro Diesel va costa 4,15 lei, iar sortimentul OMV Sprint Diesel 4,2 lei.
Prețul la Euro Diesel 4 va fi redus de la 4,14 lei la 4,09 lei pe litru, iar la OMV Premium Diesel de la 4,53 lei la 4,48 lei/litru.
Conform strategiei de prețuri a Petrom, în stațiile companiei tarifele pot diferenția cu până la 5% în plus sau în minus, valorile prezentate fiind doar prețuri de referință.
Ultima modificare de prețuri la Petrom a fost realizată în urmă cu o săptămână, atunci tarifele la motorină au fost micșorate cu patru bani pe litru.
La începutul anului, prețul la pompă al motorinei a trecut de cel al benzinei, în principal din cauza majorării accizei pentru acest tip de carburant și a cotațiilor record înregistrate de petrol pe piețele internaționale.
Cotațiile internaționale ale barilului de petrol, care influențează prețurile combustibililor, au crescut cu circa 50% față de începutul acestui an și s-au dublat comparativ cu perioada similară din 2007. Prețul petrolului a ajuns la 11 iulie la recordul istoric de peste 147 dolari pe baril, iar luni se situa la 114 dolari.