Peste 70 de arme și 505.000 cartușe, descoperite de polițiștii de frontieră de la începutul anului



Peste 70 de arme și 505.000 de cartușe au fost descoperite de polițiștii de frontieră în primele șapte luni ale acestui an, fiind întocmite 94 de dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), 81 la sută din armele pentru care deținătorii nu posedau documentele necesare la trecerea frontierei au fost neletale (de autoapărare), marcile „preferate” fiind Ekol, Grizzly și Blow.
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie, politiștii de frontieră au descoperit 74 de arme și 505.271 cartușe, în timp ce în perioada similară a anului trecut au fost confiscate 110 arme și 19.766 de cartușe. În ceea ce privește tipul de armă, pe primul loc sunt pistoalele cu gaze, urmate de pistoalele și puștile cu aer comprimat (peste 80 la sută), în două treimi din cazuri calibrul acestora fiind de nouă milimetri.
În aproximativ 90 la sută din cazuri, deținătorii ilegali au fost români, restul provenind din Portugalia, Italia, Republica Moldova, Germania, SUA, Turcia, Ucraina, Slovacia, Anglia, Spania și Israel.
În cadrul cercetărilor efectuate de polițiștii de frontieră cei depistați au declarat că nu știau prevederile legale în domeniu, armamentul și muniția depistate asupra lor fiind achiziționate pentru autoapărare (în cazul cetățenilor români) sau pentru a fi folosite în cadrul acțiunilor de vânătoare la care erau invitați (în cazul cetățenilor străini).
Principalele descoperiri au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei, în special cele de la granița cu Bulgaria (72 la sută din cazuri) și în aeroporturi (în principal Punctul de Trecere a Frontierei „Henri Coandă”).
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Combatere a Infractionalității Transfrontaliere au contribuit decisiv, în luna martie, la prinderea lui Viktor Bout, unul dintre cei mai mari traficanți de armament din lume.
În cadrul acțiunilor realizate cu anchetatorii de la Drug Enforcement Administration (DEA) din SUA veniți la București, polițiștii de frontieră români au stabilit mai multe variante de acțiune pentru prinderea lui Bout, despre care existau informații că ar fi interesat să se întâlnească cu niște „beneficiari de armanent”, cetățeni străini, inclusiv în România. În acest sens, sub coordonarea procurorilor au fost monitorizate discuțiile purtate între Bout, unul dintre „locotenenții” săi și investigatorii sub acoperire cu privire la efectuarea unui transport de arme în Columbia, în valoare de cinci milioane de dolari, încercându-se, totodată, „atragerea” lui în România pentru a fi reținut.
Probele obținute în urma activităților informativ operative desfășurate în România, cu sprijinul Poliției de Frontieră Române, au condus la arestarea, la Bangkok și incriminarea lui Viktor Bout pentru conspirație și asociere în vederea traficării ilegale de armanent către organizații teroriste străine.
Tot în luna martie, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au depistat un bucureștean – Mihai V. (30 de ani) – care intenționa să intre în țară cu patru pistoale cu gaze, marca Ekol și 140 cartușe, pentru care nu avea autorizațiile legale necesare. Bărbatul a declarat că a cumparat armele și muniția din Bulgaria și intenționa să le vândă unor persoane din București.