Peste 350 de profesori suceveni susțin mâine examenul de definitivat

Examenul de definitivat are loc la Colegiul Samuil Isopescu Suceava
Examenul de definitivat are loc la Colegiul Samuil Isopescu Suceava

353 de profesori suceveni sunt așteptați astăzi să susțină examenul de definitivat în învățământul preuniversitar, primul pas important în cariera didactică, urmat de obținerea gradelor didactice II și I.
Cei mai mulți dintre candidații înscriși pentru a susține testarea sunt învățători – 49, urmați de profesorii de educatori – 40, profesori de educație fizică – 37, limba română – 37, limba engleză – 29.
Comisia județeană a aprobat pentru un candidat susținerea probei prin dictare, deoarece acesta a suferit în urmă cu două zile un accident și prezintă o plagă tăiată la mâna dreaptă. Candidatul va fi repartizat singur într-o sală, iar unul dintre profesorii supraveghetori, cu o specializare diferită de cea a candidatului, va redacta lucrarea după dictare.
Proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ va fi susținut la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, iar toate informațiile referitoare la desfășurarea probei au fost afișate atât la sediul Inspectoratul Școlar Suceava, cât și la școala gazdă.
Lucrările candidaților vor fi transportate pentru evaluare în centre zonale din alte județe.

Recomandări

Editura „Învață cu Succes” oferă câte 300 de lei elevilor care obțin media 10 la examenele naționale

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava