Peste 300 de militari români și portughezi, cu avioane MiG-21 LanceR și F-16, participă în perioada 4 mai – 30 iunie la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, din județul Cluj, la exercițiul bilateral ”Falcon Defense 2015”, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării transmis marți, participanții la exercițiul militar își propun antrenarea în comun, într-o concepție unitară, pentru îndeplinirea cerințelor specifice de interoperabilitate ale NATO.”În perioada 4 mai – 30 iunie, Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii va găzdui exercițiul bilateral «Falcon Defence 2015». Aproximativ 150 de militari români, piloți și personal tehnic, cu aeronave MiG-21 LanceR, aparținând Bazei 71 Aeriană, și 180 de militari portughezi, cu patru aeronave F-16 și tehnica de deservire aferentă, participă la acest exercițiu. Participanții la activitate își propun antrenarea în comun, într-o concepție unitară, pentru îndeplinirea cerințelor specifice de interoperabilitate ale Alianței Nord-Atlantice și asigurarea stabilității și securității regionale, în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO”, se arată în documentul citat.


