Peste 20 școli din nouă județe, închise luni, din cauza vremii. 14 își reiau activitatea marți

Un număr de 21 de unități de învățământ preuniversitar din nouă județe nu au făcut ore luni, din cauza vremii nefavorabile, 14 dintre acestea urmând să-și reia activitatea marți, potrivit estimărilor inspectoratelor școlare, informează Ministerul Educației, citat de Mediafax.Conform datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, luni nu s-au făcut ore în cinci unități din județul Cluj, patru din Iași, câte trei din Vaslui și Alba, două din Sibiu și câte una din Brăila, Mureș, Ialomița și Suceava.Inspectoratele școlare județene estimează că marți, din totalul celor 21 de școli închise, 14 își vor relua activitatea, cu excepția a șapte școli din județele Alba și Cluj.Cursurile neefectuate vor fi recuperate în perioada următoare, după un grafic de recuperare a materiei aprobat de inspectoratele școlare județene, mai precizează Ministerul Educației.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Peste 200 de pasionați de cosmos și Univers, în competiție la Vatra Dornei, la Naționala de Astronomie și Astrofizică