Peste 160 de străzi, case și subsoluri din Capitală au fost inundate în urma ploilor din ultimele ore, echipele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București intervenind cu aproximativ 350 de pompieri și peste 90 de autospeciale și motopompe.
Purtătorul de cuvânt al ISU București, Anca Onofrei, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că echipajele au intervenit, între orele 2.30 și 13.00, în 162 de cazuri, pentru a îndepărta apa de pe străzi și din case, subsoluri și curți, cele mai afectate zone fiind Colentina, Berceni, Brâncoveanu, Olteniței, Bulevardul Tineretului, Prelungirea Ferentari și Prelungirea Ghencea.
Anca Onofrei a precizat că în sectorul 1 s-a intervenit pe 25 străzi, în sectorul 2 pe 12 străzi, în sectorul 4 pe 87 de străzi, în sectorul 5 pe 34 de străzi, în sectorul 6 pe zece străzi, iar în sectorul 3 a fost o singură sesizare, pentru un subsol inundat la o casă din zona Gara Cățelu.
Echipajele de la ISU București au intervenit și în localitățile ilfovene Popești Leordeni, Jilava, Brănești și Chitila, unde au ajutat la scoaterea apei din casele și curțile oamenilor.
În urma ploilor din Capitală a fost inundat și subsolul Spitalului „Marie Curie”, 15 pompieri intervenind cu două autospeciale pentru scoaterea apei, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU București.
Echipajele de la ISU București mai intervin în sectorul 4, la case din Berceni și de pe străzile Sistematizării, Poieni și Dălhăuți.
Directorul general adjunct al Apa Nova, Epsică Chiru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că echipajele Apa Nova au intervenit cu 20 de utilaje de mare capacitate autocurățitoare în 160 de cazuri, pentru a îndepărta apa acumulată pe străzi.
Potrivit lui Epsică Chiru, în prezent, cu excepția Bulevardului Metalurgiei, unde încă lucrează echipe de la Apa Nova, toate cazurile sunt rezolvate integral.
Pe Bulevardul Metalurgiei se lucrează în continuare pentru îndepărtarea apei de pe stradă, canalizarea fiind înfundată din cauza deșeurilor.
Totodată, echipele Apa Nova au intervenit în 18 cazuri de subsoluri inundate, în principal în sectoarele 4 și 5, dar și în sectoarele 3 și 2.
Directorul general adjunct al Apa Nova a mai spus că au fost zeci de situații de tubulare înfundate, respectiv cele care fac conexiunea cu rețeaua de canalizare a clădirilor, dar nu au fost cazuri de inundare a imobilelor.
Avertizarea cu cod galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă până duminică, la ora 21.00. Conform avertizării, ploile pot avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor putea ajunge, izolat, până la 50 de litri pe metrul pătrat.