Peste 1.300 de persoane, angajați ai Complexului Energetic Hunedoara, protestează, vineri după-amiază, în centrul orașului Petroșani, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă mineritul din Valea Jiului, cerând crearea unei strategii energetice în care să fie cuprins și CEH, informează Mediafax.Potrivit jandarmilor, peste 1.300 de persoane s-au adunat în fața Casei de Cultură din Petroșani, pentru a participa la un miting de protest organizat de Sindicatul „Muntele”.Mitingul era programat să se desfășoare în fața Casei de Cultură, însă, datorită numărului mare de participanți, oamenii ajung până aproape de Primăria Petroșani, ambele instituții fiind în zona centrală a orașului.Protestatarii au vuvuzele și scandează lonzinci precum „Noi suntem Hunedoara, nu omorâți Hunedoara”.



