Peste 1.200 de fermieri au protestat la sediul Guvernului și au amenințat că vor reveni după Paște



Peste 1.200 de fermieri au protestat, joi, la sediul Guvernului, timp de aproximativ trei ore, nemulțumiți că subvenția pentru animalele pe care le dețin este plătită cu întârziere și are o valoare mai mică decât a promis ministrul Agriculturii, aceștia amenințând cu un nou protest după Paști, informează Mediafax. Crescătorii de bovine și ovine au venit la protestul din Piața Victoriei cu talăngi, fluiere și vuvuzele și au au afișat bannere pe care au scris „Constantine, nu uita, suferim din cauza ta”; „Ponta, oaia ta e acasă, nu lua pielea de pe-a noastră”, „Extratereștii Ponta și Constantin, plecați de pe planeta noastră”, precum și desene cu un lup în blană de oaie.Protestatarii au scandat „Hoții, hoții”, „Demisia” și „Constantine, nu uita, azi îți vrem demisia”.Unii dintre protestatari au venit îmbrăcați în blănuri de oaie și purtând pe cap căciuli de astrahan sau clopuri, unii dintre aceștia fiind încălțați cu opinci.



Recomandări

Protest în fața Guvernului. Un manifestant s-a legat de gard și amenință că își dă foc. El a fost îndepărtat de jandarmi

Informaticienii din justiție amenință cu PROTESTE și demisii: Dacă se va aplica legea salarizării, specialiștii IT vor fi plătiți „cât un portar sau o femeie de serviciu”

Noi proteste, anunțate pentru astăzi în București și în marile orașe: Manifestanții vor schimbarea clasei politice

Aproximativ 1.500 de angajați din administrația publică au protestat la sediul Guvernului