Școlile, liceele și grădinițele sucevene cer municipalității să le finanțeze în 2016 investiții care depășesc bugetul total al Sucevei cumulat pe doi ani de zile.
La fel ca în fiecare an, primarul Ion Lungu a cerut unităților școlare sucevene să transmită nu doar costurile de funcționare, de la salarii, bani de navetă pentru profesori, cheltuieli administrative (utilități, bunuri, servicii), cheltuieli de întreținere și reparații, cât și sumele necesare pentru investiții.
Dacă la restul capitolelor sumele solicitate au fost aproximativ aceleași ca în anii anteriori, cu mici diferențe, de la caz la caz, surpriza a venit la capitolul investiții, unde directorii de școli au cerut să le fie alocate 12,5 milioane de euro.
„După solicitările primite în acest an, ar trebui să avem un buget fabulos, pentru că ni se cer 12,5 milioane de euro doar pentru lucrări de investiții. Este de cel puțin cinci ori mai mult decât ni s-a solicitat în oricare alt an. Toată lumea vrea săli de sport, extinderi de corpuri de clădire… Sunt investiții majore, care nu pot fi suportate doar de la bugetul local, ci pentru care ar trebui să fie alocate fonduri de la Guvern ori să fie atrase fonduri europene”, le-a explicat primarul Ion Lungu directorilor de unități de învățământ prezenți la ședința de ieri, de discutare a bugetului local pe anul în curs.
Edilul sucevean a precizat că bugetul alocat învățământului nu îl poate depăși pe cel de anul trecut, cel mai mare de până acum, prin care școlile, liceele și grădinițele din municipiul reședință de județ au beneficiat de 1,5 milioane de euro, asta fără a fi luate în calcul investițiile făcute pentru realizarea sălii de sport de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, care va fi inaugurată săptămâna aceasta, și nici pentru campusul Liceului cu Program Sportiv, finalizat tot în 2015.
De altfel, învățământul a beneficiat în fiecare an de cea mai mare parte din bugetul Primăriei Suceava, în cele trei mandate de primar ale lui Ion Lungu fiind alocați acestui capitol bugetar peste 25 de milioane de euro.
Chiar de le-a spus clar că nu pot fi finanțate toate solicitările lor, Lungu le-a cerut directorilor de școli să nu renunțe la proiectele lor.
„Vom face o prioritizare a acestor proiecte de investiții, în funcție de vechimea cererilor, de studiile de fezabilitate făcute, de necesitatea lor și de oportunitățile de finanțare. Vom demara anul acesta o serie de investiții pe fonduri proprii și apoi vom căuta sprijin la Guvern sau alte surse de finanțare”, a mai spus Lungu, dându-le speranțe că solicitările lor se vor concretiza în cele din urmă.
Principalele solicitări de investiții transmise anul acesta conducerii Primăriei Suceava sunt de realizare a șapte săli de sport moderne, de mansardare a unei școli în care învață aproximativ 1.000 de copii, precum și de realizare a unui nou corp de clădire, la un liceu de renume.
Cerințe peste puteri
Peste 12 milioane de euro, solicitați de unitățile școlare sucevene pentru lucrări de investiții






