Facilități

Persoanele fizice pot folosi internetul pentru a-și plăti dările la Fisc

Începând cu data de 1 octombrie 2008, persoanele fizice vor putea folosi Internetul pentru a achita obligațiile pe care le au la bugetul de stat. Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, ne-a declarat că plățile online se fac prin intermediul cardurilor bancare, și se pot achita obligații fiscale reprezentând impozitul pe venit, plăți anticipate cu titlu de impozit, regularizări aferente impozitului pe venit. La acestea se mai adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente veniturilor din activități comerciale, din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinței bunurilor, din transferul titlurilor de valoare, din operațiuni de vânzare – cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, din activități agricole, din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal, din salarii pentru angajații care au obligația stabilirii, declarării și plății impozitului pe venit.
Petrică Ropotă a mai precizat că pentru plata online a acestor obligații sunt acceptate cardurile emise de orice bancă din România cu siglele Visa, Visa Electron, Master Card și Maestro.
El a mai adăugat că cei interesați de plata online a obligațiilor fiscale trebuie să acceseze pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro..

Recomandări

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Peste 1.000 de locuitori ai municipiului Suceava au achitat dările la bugetul local, în prima zi de plată a taxelor și impozitelor