Reanalizare

Pedeapsă mai grea pentru administratorul SC Ambient SRL Marginea

Administratorul SC Ambient SRL Marginea, Gavril Onufrei, a primit o pedeapsă mai mare în calea de atac care s-a judecat la Curtea de Apel Suceava, soluția de ieri fiind definitivă. Dacă magistrații de la Tribunalul Suceava l-au condamnat la 1 an și 4 luni, Curtea de Apel Suceava i-a majorat pedeapsa la 3 ani de închisoare. Totuși, Gavril Onufrei nu va ajunge la pușcărie decât dacă în următorii 5 ani va comite alte fapte penale intenționate, și asta pentru că pedeapsa sa nu este cu executare, ci cu suspendare sub supraveghere.
Gavril Onufrei, în vârstă de 55 de ani, unul dintre administratorii SC Ambient SRL Marginea, a fost trimis în judecată pentru că, în perioada iunie 2008 – septembrie 2009, împreună cu un complice italian, nu a evidențiat în contabilitatea societății veniturile și taxa pe valoarea adăugată aferente vânzării mașinilor, a utilajelor și a instalațiilor de lucru din patrimoniu, și nici veniturile și taxa pe valoarea adăugată aferente vânzării mijloacelor de transport din patrimoniu.
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a rezultat sustragerea de la plata TVA a sumei de 983.443 de lei.
Gavril Onufrei mai are de achitat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin administrator judiciar, către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, un prejudiciu de 1.041.714 lei.

Recomandări

Toți condamnații dintr-un dosar de tăieri ilegale de arbori au scăpat cu pedepse cu suspendare, printre ei și un consilier local din Vatra Moldoviței

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu