Laszlo Tokes și Corneliu Vadim Tudor vor fi colegi nu numai în plenul PE, ci și în Comisia pentru cultură și educație, unde îl vor avea alături și pe Cătălin Sorin Ivan (PSD), în timp ce Gigi Becali face parte din Comisia de Comerț Internațional, alături de Iuliu Winkler (UDMR -PPE).
Cel mai mare număr de europarlamentari români se va regăsi în Comisia pentru afaceri externe (AFET), care are în total în componență 76 de membri. Astfel, în această comisie vor figura Norica Nicolai (PNL – ALDE); Adrian Severin (PSD – S&D) și Cristian Preda (PPE – PDL). Ioan Mircea Pașcu (S&D – PSD) va figura în aceeași comisie, unde va avea de altfel și funcția de vicepreședinte.
Norica Nicolai, la rândul său va fi vicepreședinte al unei subcomisii a AFET, pentru securitate și apărare (SEDE), care are în total 30 de membri. Laszlo Tokes va activa de asemenea într-o subcomiie AFET, respectiv în subcomisia pentru drepturile omului (DROI) unde va fi de altfel și singurul dintre cei 30 de membri care este europarlamentar român.
Elena Băsescu (PPE- PDL) va fi colegă cu social-democrata Rovana Plumb și cu Traian Ungureanu (PPE-PDL) în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL), care are în total 50 de membri.
Corina Crețu va fi vicepreședinte și singurul eurodeputat român din Comisia pentru dezvoltare (DEVE), care are în total 30 de membri.
Monica Macovei (PPE-PDL) va fi membră a Comisiei pentru control bugetar (CONT), unde îl va avea coleg pe Cătălin Sorin Ivan (S&D-PSD).
6. George Sabin Cutaș (PSD-PC ) va fi în Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON), care are 48 de membri, membru și vicepreședinte al acestei comisii fiind Theodor Stolojan (PDL- PPE).
În Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI), care are 64 de membri, vor figura Elena Oana Antonescu (PDL – PPE), Daciana Sârbu (S&D-PSD) și Claudiu Ciprian Tănăsescu (PRM).
Ioan Enciu (PSD – S&D) și Adina Vălean (PNL-ALDE) vor activa în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), alături de alți 53 de eurodeputați din celelalte 26 de state membre UE.
Cristian Bușoi este înscris în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) în timp ce în Comisia pentru transport și turism (TRAN) figurează ca membri Marian-Jean Marinescu (PDL-PPE) și Silvia Adriana Țicău (S&D- PSD), aceasta fiind și vicepreședinte.
Între cei 49 de membri din Comisia pentru dezvoltare regională (REGI), vor figura Victor Boștinaru (S&D – PSD), Petru Constantin Luhan (PPE), Iosif Matula (PDL- PPE) și Ramona Nicole Mănescu (PNL- ALDE).
Rareș Niculescu (PDL-PPE) va fi membru cu funcția de vicepreședinte în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI), unde va rfigura doar în calitate de membră și social democrata Vasilica Viorica Dăncilă.
Sebastian Bodu va fi vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri juridice (JURI), care are în total 25 de membri, în timp ce printre cei 55 de membri ai Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) figurează Monica Macovei (PDL-PPE), Csaba Sogor (PPE) și Renate Weber (PNL-ALDE).
Victor Boștinmaru și Adina Vălean vor fi membri ai Comisiei pentru petiții (PETI).
Componența comisiilor a fost stabilită prin vot în urma propunerii Conferinței președinților, această structură fiind valabilă în următorii doi ani și jumătate.
Procedural, la propunerea Conferinței Președinților, Parlamentul constituie comisii permanente ale căror atribuții sunt prevăzute în anexa la regulamentul de procedură. Alegerea membrilor acestor comisii are loc în timpul primei perioade de sesiune a Parlamentului nou ales și din nou la încheierea unei perioade de doi ani și jumătate. Alegerea membrilor comisiilor și ai comisiilor de anchetă are loc după desemnarea candidaților de către grupurile politice și deputații neafiliați. Conferința președinților prezintă Parlamentului o serie de propuneri. Componența comisiilor reflectă, în măsura posibilului, componența Parlamentului.
Redacția română a Parlamentului European, care a transmis aceste date într-un comunicat remis MEDIAFAX, precizează că titularizarea pe fuincția de vicepreședinte de comisii se va face joi sau luni, la Bruxelles.