PDL: Primul suplinitor necalificat care trebuie urgent disponibilizat este Ecaterina Andronescu



Deputații PDL din Comisia de învățământ au acuzat-o, marți, pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, de tergiversarea procesului de modernizare a învățământului și i-au solicitat premierului să facă o analiză a activității ministrului social-democrat.
Deputatul PDL Cătălin Croitoru a susținut, într-o conferință de presă, că, în șapte luni de mandat, Ecaterina Andronescu nu a aplicat niciunul dintre punctele fundamentale din strategia stabilită prin Pactul național pe educație adoptat la Palatul Cotroceni anul trecut.
Croitoru a spus că Andronescu „a tras continuu de timp” în aplicarea principalelor obiective ale Pactului: descentralizarea înțământului preuniversitar, creșterea autonomiei școlilor, introducerea unui curriculum școlar bazat pe competență, promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanță.
Deputatul PDL Doinița Chircu a susținut că Andronescu ar fi dispus o reducere a 20.000 de posturi în învățământul preuniversitar fără o analiză prealabilă a numărului de elevi, clase și cadre didactice necesare, catalogând această decizie drept „cea mai recentă abrambureală marca Andronescu”.
„Considerăm că primul suplinitor necalificat care trebuie urgent disponibilizat din sistemul de învățământ este Ecaterina Andronescu. Solicităm premierului Emil Boc să dispună o analiză urgentă a activității ministrului Educației în cele șapte luni și să dispună cele necesare pentru interesul învățământului și pentru interesul național, pentru a salva școala românească de la această E-Vanghelizare”, a afirmat Chircu.
Întrebată dacă PDL solicită demisia ministrului social-democrat, Chircu a spus că democrat-liberalii doresc doar ca premierul să facă analiza solicitată și să ia măsurile și decizia care consideră că se impun.
Croitoru a mai afirmat că Andronescu întârzie la nesfârșit măsurile de modernizare a învățământului și că apelează „la tot felul de subterfugii” pentru a bloca dezbaterea cadrului legislativ elaborat de comisia de la Cotroceni și depus de PDL în Parlament ca inițiativă legislativă.
„Totul se face în scopul vădit de a bloca acest proces de adoptare a unui pachet legislativ atât de necesar unei reforme reale a sistemului educațional. (…) Doamna ministru Andronescu nu face nimic. În schimb, face poză pe televizoare. De trei săptămâni eu m-am plictist: de dimineață până seara, când deschid televizorul, este Ecaterina Andronescu plângând. Din păcate, plâng copii noștri, plânge un sistem educațional adus deja la fundul prăpastiei”, a spus deputatul PDL.
Croitoru a acuzat-o pe Andronescu de o gestionare defectuoasă a scandalului legat de diplomele eliberate de facultățile neautorizate ale Universității „Spiru Haret” și a apreciat că scoaterea din examenul de titularizare a unor absolvenți ai acestei universități, din ordinul ministrului, a fost o măsură ilegală și abuzivă.
„Deja nu mai vorbim de Ana Pauker, ci de mama lui Ana Pauker într-o asemenea procedură”, a spus deputatul PDL.