Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că Guvernul pregătește fraudarea alegerilor generale, mituind primarii cu fonduri publice pentru a face campanie electorală candidaților PNL, ceea ce Executivul a făcut și la alegerile locale.
Emil Boc a susținut că, după modelul pe care l-a aplicat la alegerile locale, „din nou acest Guvern se pregătește să realizeze o fraudare a alegerilor prin utilizarea banilor publici în scopuri electorale”.
Președintele PDL a acuzat Guvernul că a utilizat practica mitei electorale la alegerile locale și că „pregătește din nou o mită electorală prin alocările publice de bani”.
„Avem date că aceeași situație se pregătește și în toamnă. PNL pregătește o nouă alocare din bani publici, cu proponderență către primarii PNL și pentru atragerea altor primari în campanie alături de candidații PNL”, a acuzat Boc.
În sprijinul acuzațiilor sale, liderul PDL a amintit că, la începututul acestui an, înaintea alegerilor locale, Guvernul a alocat 472.145 mii lei RON către administrațiile locale disproporționat față de ponderea politică a primarilor. Astfel, potrivit lui Boc, administrațiile PNL au primit 42,42% din fonduri, PSD – 34,46%, PDL – 6,45%, UDMR – 6,15%, deși PNL avea 22% din primari, PSD – 33%, PDL – 27%, UDMR – 6%.
Liderul democrat-liberal a spus că, înainte de alegerile locale, Executivul a acordat fonduri publice unor primării conduse de edili aparținând PDL, doar pentru a-i convinge să candideze la PNL. El a dat exemplele unor comune din Galați, Cluj, Iași și Maramureș, ai căror primari PDL „au fost cumpărați cu bani guvernamentali să candideze din partea PNL”.