Transferuri

PDL a mai „aspirat” două organizații de la adversari



Transferuri: PDL a mai „aspirat” două organizații de la adversari
Transferuri: PDL a mai „aspirat” două organizații de la adversari

Campania de racolare a aleșilor locali și a organizațiilor este în plină desfășurare. Cele mai noi transferuri au fost făcute de PDL, care în data de 8 martie i-a luat PSD-ului organizația Șcheia, cu tot cu viceprimarul Ioan Scotnițchi, iar PNL-ului i-a „săltat” organizația din Dorna Candrenilor, cu președintele Candrea Mafteiu. Totodată, vicepreședintele PDL, deputat Romică Andreica, a dezmințit, luni, că partidul său ar fi pierdut organizația PD din Crucea, cu consilierii săi locali, în favoarea PNL.„PNL, prin vocea lui Brândușel Nichitean, continuă să arunce fumigene. El declara, la sfârșitul săptămânii trecute, că organizația PD Crucea împreună cu doi consilieri locali PD au trecut la PNL. Îl informăm pe domnul Nichitean că organizația PD Crucea a avut un singur consilier local, în persoana domnului Vasiliniuc Vasile, care în prezent este membru în biroul local PD-L. Probabil că, după ce și-a intrat în mână votând de mai multe ori la alegerile din 2004, pentru Nichitean multiplicarea a devenit un mod de viață”, a declarat deputatul Andreica.În ultimele două luni, între formațiunile politice reprezentate în județul Suceava pare să se fi declanșat un adevărat concurs pe tema cine ia mai multe organizații, primari și consilieri de la adversari. Până la această oră, cele mai multe racolări le are PDL, care a „aspirat” de pe piața politică tot ce a fost disponibil, indiferent de culoare.



Recomandări

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu