Curățenie în politică

PD Suceava a demarat „Operațiunea Mătura”

PD Suceava a demarat „Operaţiunea Mătura”
PD Suceava a demarat „Operaţiunea Mătura”

Organizația Municipală Suceava a Partidului Democrat a demarat „Operațiunea Mătura”, răspunzând astfel îndemnului adresat de președintele României, Traian Băsescu, și anume, acela de „a face curățenie” în politica românească, prin introducerea votului uninominal.
Într-un gest simbolic, democrații au împărțit mături sucevenilor, încercând să-i convingă să se prezinte la vot pe data de 25 noiembrie.
„Cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare și referendum, am apelat la un gest simbolic, pe care sucevenii l-au apreciat. Am împărțit mături, încercând astfel să mobilizăm cetățenii să participe, duminică, la Ziua Curățeniei în Politică.
Sperăm că gestul nostru va fi perceput ca atare și că sucevenii își dau seama că, pe 25 noiembrie, mătura ce va face curat în politica românească, va fi ștampila de vot” a declarat președintele organizației municipale Suceava a Partidului Democrat, Florin Olaru.
El a adăugat că acțiunea va continua în ultimele zile de campanie, pentru a transmite semnalul că a venit momentul ca populația să hotărască schimbarea actualei clase politice. Președintele organizației municipale a mai spus că a face curățenie e un gest firesc ce trebuie extins la nivelul întregii societăți românești, primul pas fiind introducerea votului uninominal, chiar dacă cei mai mulți dintre politicieni se opun voinței populare.
„Așadar, să nu vă mirați dacă în zilele următoare veți fi abordați pe stradă de reprezentanții PD și veți primi simbolic o mătură, care să vă reamintească de cea mai importantă zi pentru politica românească – 25 noiembrie”, a mai spus Olaru.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ