Liderii PD-L și cei ai PSD nu au ajuns, în ședința BPCC de marți dimineața, la o poziție comună în ceea ce privește modalitatea de adoptare a codului civil și a codului penal, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea celor două formațiuni.
Sursele citate au arătat că liderii PSD i-au propus premierului Emil Boc să renunțe la intenția asumării răspunderii Guvernului pentru adoptarea Codului Penal și a Codului Civil.
Argumentele invocate de social-democrați au fost, în principal, legate de eliberarea de presiunea adoptării rapide a celor două Coduri, în condițiile în care Raportul de țară pe Justiție va fi publicat de Comisia Europeană abia în toamnă. De asemenea, liderii PSD au argumentat că, nemafiind nevoie ca adoptarea celor două Coduri să se facă rapid, sub presiunea îndeplinirii unor condiții prevăzute în Mecanismul de Cooperare și Verificare, Guvernul ar putea satisface și solicitările unor organizații neguvernamentale, privind organizarea unor dezbateri temeinice pe marginea proiectelor celor două Coduri.
Sursele citate au arătat că premierul Emil Boc a replicat că adoptarea rapidă a celor două Coduri rămâne un obiectiv al Guvernului și i-a informat pe liderii PSD că nu intenționează să renunțe la procedura asumării răspunderii Guvernului în Parlament.
Potrivit acelorași surse, este posibil ca premierul să solicite secretarului general al Guvernului, în ședința de guvern de miercuri, să scrie Parlamentului pentru a fixa data unei ședințe comune a celor două Camere, în care Guvernul să își asume răspunderea pe codurile civil și penal.
PD-L și PSD conveniseră, înainte de apariția discuțiilor privind amânarea prezentării Raportului CE pe Justiție, ca în prima ședință a Executivului după alegeri Guvernul să solicite Parlamentului convocarea ședinței comune pentru asumarea răspunderii.