Reacție

PD-L contestă azi decizia BEJ de interzicere a afișelor cu Flutur și Lungu

PD-L Suceava va contesta, în cursul zilei de astăzi, decizia Biroului Electoral Județean prin care li se interzice afișarea, în municipiul Suceava, a materialelor electorale în care apar președintele Consiliului Județean și primarul Sucevei, Gheorghe Flutur, respectiv Ion Lungu.
Decizia BEJ Suceava a fost luată după ce candidatul PNL pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava, Alexandru Băișanu, a depus o contestație privind folosirea imaginii celor doi pe afișele candidaților PD-L, considerând că „acest lucru încalcă deontologia electorală”.
Hotărârea BEJ Suceava i-a nemulțumit pe democrat-liberalii suceveni, care au anunțat că vor contesta decizia de înlăturare a afișelor cu Flutur și Lungu, soluția în acest caz urmând să fie dată de Biroul Electoral Central.
Reamintim că BEJ Suceava a solicitat deja PD-L, dar și Prefecturii Suceava să înceapă înlăturarea afișelor cu Gheorghe Flutur și Ion Lungu.
Pe de altă parte, prefectul județului Suceava, Ovidiu Doroftei, a precizat că hotărârea BEJ nu poate fi pusă în aplicare până când nu expiră termenul de 48 de ore în care PD-L Suceava poate contesta hotărârea.
„Există acest termen legal în care cei la care face referire decizia BEJ pot să depună contestație la Biroul Electoral Central. În acest interval nu putem să intervenim, iar în momentul de față așteptăm decizia BEC, dacă va fi depusă respectiva contestație”, a declarat Doroftei.

Recomandări

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Înregistrările video, audio și fotografiile realizate de Vasile Rîpan pentru a-l acuza pe Cristinel Crețu de luare de mită, anulate în instanță

Înregistrările video, audio și fotografiile realizare de Vasile Rîpan pentru a-l acuza pe Cristinel Crețu de luare de mită, anulate în instanță
Înregistrările video, audio și fotografiile realizare de Vasile Rîpan pentru a-l acuza pe Cristinel Crețu de luare de mită, anulate în instanță