Patru sute de militari defilează, vineri, la Miercurea Ciuc, de Ziua Drapelului Național, în fața celui mai mare Tricolor ridicat vreodată în județul Harghita, în prezența premierului interimar Gabriel Oprea, a ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, și a aproape trei mii de persoane, informează Mediafax.Cel mai mare Tricolor din Harghita, având lungimea de șapte metri și lățimea de patru metri (28 de metri pătrați), a fost adus, joi după-amiază, la ora 17:00, la Catedrala Episcopală Ortodoxă a Covasnei și Harghitei din Miercurea Ciuc, unde a fost sfințit de Preasfințitul episcop Andrei, transmite corespondentul MEDIAFAX.Vineri, steagul a fost preluat și transportat în pas de defilare către sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Harghita, în fața căruia aproape trei de mii de persoane așteptau începutul debutul ceremoniei ocazionate de Ziua Drapelului Național.La manifestările din Harghita sunt prezenți premierul interimar Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușă, precum și șefi ai Poliției Române și ai Inspectoratului pentru situații de Urgență, dar și alți șefi de arme din țară.
