Vizibilitate redusă

Patru răniți, după un grav accident produs în timp ce ploua torențial

Un șofer în vârstă de 76 de ani, care a pierdut controlul asupra direcției de mers în condiții de deplasare foarte grele, în timpul unei ploi torențiale, a provocat un grav accident, în urma căruia el și încă trei oameni care îl însoțeau în mașină au fost răniți. Evenimentul rutier s-a petrecut marți, în jurul orei 13.00, pe DN 17, în comuna Stroiești.
Conform anchetei poliției, Dumitru I., șoferul de 76 de ani, domiciliat în municipiul Suceava, nu a adaptat viteza la carosabilul alunecos și la vizibilitatea extrem de redusă, cauzată de o ploaie torențială, derapând și intrând în coliziune cu un podeț de pe partea dreaptă a drumului, pe sensul său de mers.
În urma impactului violent, patru ocupanți ai mașinii au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava. Doi dintre răniți, un bărbat de 44 de ani și unul de 62 de ani, pasageri în mașină, au fost diagnosticați cu leziuni grave, în timp ce șoferul și soția acestuia au scăpat cu răni mai ușoare.
Poliția precizează că șoferul în vârstă de 76 de ani a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire