Anchetă poliție

Patron din Fălticeni, cercetat pentru o evaziune de aproape o sută de mii de lei

Administratorul unei firme din Fălticeni s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat de o evaziune fiscală cifrată la aproape o sută de mii de lei. Totul a plecat de la un control desfășurat luni, la societatea aparținându-i lui Gheorghe B., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Fălticeni, verificarea fiind efectuată de ofițeri de la Compartimentul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fălticeni, împreună cu inspectori ai Gărzii Financiare.
Conform unui comunicat al poliției „cu ocazia controlul s-a constatat faptul că administratorul nu a înregistrat în contabilitatea societății 481.373 de lei, creând astfel un prejudiciu bugetului consolidat de stat în sumă de 97.486 de lei. Cercetările vizează comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, urmând a se dispune măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului”.

Recomandări

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei