Parlamentul a votat modificarea Statutului, privind majoritatea simplă pentru adoptarea hotărârilor

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marți, cu 292 de voturi ”pentru” și un singur vot împotrivă, modificarea articolului 24 din Statutul deputaților și senatorilor, astfel că deciziile și hotărârile se vor lua cu votul majorității simple a celor prezenți în plen, informează Mediafax. Potrivit modificărilor aduse Statutului, articolul 24, alineatul 4 din Legea nr 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor se modifică, astfel: ”Camera hotărăște asupra cererii cu votul secret al majorității membrilor prezenți. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, și se comunică de îndată ministrului Justiției”.Parlamentul a schimbat, astfel, prevederea din Statut potrivit căreia hotărârile se luau cu votul majorității deputaților și senatorilor, punând astfel în acord prevederile Statutului parlamentarilor cu prevederile Constituției.Decizia Parlamentului vine la o săptămână după ce Senatul a adoptat, la rândul său, modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului, privind votul cu majoritate simplă în cazul hotărârilor, punând astfel în acord legea de funcționare a Senatului cu prevederile Constituției.

Recomandări

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi cere premierului să scoată CCR din procesul de validare a candidaturilor pentru prezidențiale

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”