Sprijin

Parlamentarii PNL contabilizează necesarul de fonduri al primăriilor

Cei trei parlamentari PNL de Suceava, senatorul Tiberiu Prodan și deputații Gheorghe Coroamă și Mircea Irimescu, vor solicita tuturor primarilor din județ să le aducă la cunoștință necesarul de fonduri pentru anul 2009.
Anunțul a fost făcut de secretarul coordonator al PNL Suceava, Iulian Angheluș, care a precizat că scopul acestei acțiuni este susținerea în Parlament a unor amendamente la legea bugetului de stat pe anul 2009, în vederea asigurării necesarului de fonduri pentru administrațiile locale din județul Suceava.
„Vom solicita necesarul de fonduri la toate primăriile din județ, indiferent de culoarea politică a primarilor. Iar amendamentele promovate de liberalii suceveni vor fi susținute de toți parlamentarii PNL, și sperăm că vom avea și sprijinul celorlalți deputați și senatori de Suceava, de la toate partidele”, a declarat Iulian Angheluș.
El a arătat că liberalii suceveni nu vor discuta doar cu primarii PNL, considerând că sunt șefi de administrații locale care au fost uitați de liderii partidelor din care fac parte și din partea cărora au candidat la alegerile locale de anul trecut.
Pe de altă parte, secretarul coordonator al PNL Suceava a arătat că în condițiile în care președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a precizat că prioritatea actualului Guvern va fi dezvoltarea infrastructurii, se așteaptă ca și județul Suceava să beneficieze de investiții importante în acest domeniu.
„Mă aștept ca, în urma discuțiilor pe care domnul Gheorghe Flutur le are la București cu cei din Guvern, județul Suceava să primească în acest mandat cel puțin 50 de kilometri de autostradă”, a mai spus Angheluș.

Recomandări

Deputatul Valentin Răducea critică intenția Ministerului Transporturilor de a majora prețul rovinietei: „Rovinieta crește, dar drumurile rămân aceleași”

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII (Corp C3) ANEXĂ A PRIMĂRIEI ORAȘULUI FRASIN, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”