Părintele Ambrozie

Cuviosul Părinte Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar și cumpănă a dreptății. Nu dădea hotărârile după fața oamenilor, ci cu nepărtinire și cu dreptate. De aceea i s-a încredințat stăpânirea întregii Italii, de către binecredincioșii împărați Constantin și Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute și în viață curată decât cei ce se împărtășeau cu Sfintele Taine. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericești până a ajuns la cea mai de sus.
Ca episcop a învățat pe popor drept și bine dreapta credință; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui Arie, Sabelie și Eunomie; a scris multe și felurite cărți pentru dreapta credință; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârșise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-și dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot și un mirean, chiar împărat de-ar fi el, și l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeiești cu atâta sfruntare și obrăznicie. După ce a săvârșit fapte îmbunătățite și-a sfârșit viața, după o bună bătrânețe.