Preocupare

Parcări rezidențiale, amenajate de municipalitate în cartierul Burdujeni

Locurile de parcare dintre blocuri, în Cuza Vodă I, au fost asfaltate
Locurile de parcare dintre blocuri, în Cuza Vodă I, au fost asfaltate

Municipalitatea suceveană a demarat recent lucrările de refacere a parcărilor din cartiere, prin turnarea de covoare asfaltice. Primele parcări rezidențiale asfaltate sunt din cartierul Burdujeni, din zona Cuza Vodă I, unde de săptămâna trecută se lucrează în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 10, dar și pe terenurile din jurul bisericii Acoperământul Maicii Domnului, de pe strada Mircea Damaschin.
„Chiar dacă prioritate la asfaltări au străzile intens circulate, sunt necesare și astfel de refaceri ale parcărilor dintre blocuri, pentru că importantă nu e doar fluența circulației, ci și asigurarea de locuri de parcare pentru cetățeni”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a inspectat în teren aceste lucrări solicitate în numeroase rânduri de locuitorii din zonele respective.
Pentru că bugetul alocat unor astfel de lucrări este limitat, nu vor putea fi refăcute toate parcările dintre blocuri, dar anual s-ar putea face o listă de priorități pentru refacerea spațiilor de parcare dintre blocuri, în funcție de solicitările cetățenilor și de constatările din teren ale inspectorilor din primărie.

Recomandări

Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului

Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări