De 1 Decembrie

Paradă militară, demonstrație aviatică și spectacol artistic, la Rădăuți

Viceprimarului Tiberiu Epifanie Maerean, delegat cu atribuțiile primarului municipiului Rădăuți

Ziua Națională a României, 1 Decembrie, va fi marcată într-un mod deosebit la Rădăuți. Această afirmație îi aparține viceprimarului Tiberiu Epifanie Maerean, delegat cu atribuțiile primarului municipiului Rădăuți, care a declarat ieri, într-o conferință de presă organizată la sediul administrației locale, că pentru 1 Decembrie au fost pregătite o serie de manifestări, de la defilare militară la programe artistice, manifestări care se vor derula pe parcursul întregii zile.
Mai exact, activitățile vor debuta cu o paradă militară în care vor fi angrenate trupe de Jandarmi, Poliție și Poliție Locală, apoi nouă autospeciale din dotarea Poliției de Frontieră și a Poliției Române vor parcurge traseul Casa Municipală de Cultură – Piața Centrală, iar după acestea Herghelia Rădăuți va defila cu cei mai valoroși cai și jochei. În același timp, în condițiile în care vremea va permite, deasupra Pieței Centrale vor evolua câteva aparate de zbor ușoare, spre bucuria rădăuțenilor care vor participa la festivități, și care vor avea posibilitatea să guste din cele 750 de porții de fasole cu cârnați puse la dispoziție de administrația municipiului.
Pe scena ce va fi instalată în Piața Centrală va fi organizat și un program artistic de circa cinci ore, a mai precizat Maerean.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări

Locuri limitate și reguli vestimentare la concertele de la Palatul Administrativ și de pe esplanadă, din cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”