Papa Francisc va vizita România. Data vizitei va fi convenită pe canale diplomatice



Administrația Prezidențială a anunțat, vineri, după primirea președintelui Klaus Iohannis în audiență de către Sanctitatea Sa, Papa Francisc, că Suveranul Pontif a acceptat cu plăcere invitația din partea șefului statului de a vizita România și că data vizitei va fi stabilită pe canale diplomatice, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a fost primit în audiență de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, după care s-a întâlnit cu Eminența Sa Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat.”În cursul acestor întâlniri deosebit de cordiale, care au avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice, au fost discutate relațiile dintre România și Sfântul Scaun. De ambele părți a fost exprimată satisfacția deosebită cu privire la caracterul excelent în care s-au dezvoltat aceste relații în ultimii 25 de ani. S-a reafirmat, totodată, interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertății religioase, dialogul interreligios și combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, și un schimb de opinii pe teme internaționale de actualitate”, se precizează în comunicat.



Recomandări

Ambasadorul Republicii Coreea în România va efectua o vizită oficială în județul Suceava la invitația consulului Dumitru Mihalescul

Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Rim Kap-soo și consulul onorific Dumitru Mihalescul
Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Rim Kap-soo și consulul onorific Dumitru Mihalescul

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, cere demisia persoanelor responsabile pentru blocajul creat în relația României cu SUA