Evaluare

Pagube de 15.000 de lei, după incendiul de la Centrul de Recuperare de la Costâna

Incendiul izbucnit duminică la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din satul Costâna, comuna Todirești, a provocat pagube evaluate la 15.000 de lei. Paguba a constat în distrugerea în totalitate a obiectelor de mobilier și electronice din salonul în care au izbucnit flăcările. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 15.30, la fața locului intervenind Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și Detașamentul de Pompieri Suceava, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Todirești.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul unei camere, existând pericolul de propagare la vecinătăți și la acoperișul clădirii”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.
În clădire se aflau 31 de persoane, 26 de pacienți și cinci angajați, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Totuși, patru persoane, doi pacienți și doi angajați, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean Suceava.
„Au ars bunuri din cameră, două paturi, două noptiere, o fereastră din PVC, un televizor și materiale textile. S-au degradat pereții încăperii, pe circa 20 de metri pătrați, și alte obiecte de mobilier. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, a mai precizat Alin Găleată.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa