Înșelăciune

Păcălit și lăsat fără bani în centrul Sucevei, prin metoda „șmen”



Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost păcălit prin metoda „șmen” în centrul municipiului Suceava, în timp ce aștepta să se deschidă o casă de schimb valutar, unde intenționa să schimbe 150 de euro.
Toată povestea s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 8.30. Păgubitul a fost acostat în apropierea casei de schimb valutar de un bărbat necunoscut, care i-a propus un schimb mai avantajos, iar cei doi s-au deplasat împreună în parcarea din spatele unui magazin.
S-au înțeles la suma în lei pe care bărbatul în vârstă de 62 de ani trebuia să o primească, numai că atunci când a numărat banii acesta a constatat că lipseau 10 lei.
„I-a restituit banii autorului, iar acesta i-a numărat din nou și a completat suma, însă în momentul în care i-a înapoiat reclamantului banii, profitând de neatenția acestuia, a sustras suma de 450 de lei, după care s-au despărțit”, se arată într-un comunicat al poliției, precizându-se că păgubitul a numărat din nou banii după câteva zeci de minute, când și-a dat seama că a fost înșelat.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios
I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios